Despre noi

Ø  Denumire: Liceul Tehnologic Rușețu
Ø  Cod SIRUES-414811
Ø  Adresa/cod poștal: str. 1 Decembrie 1918, nr 10, Rușețu, cod poștal 127520
Ø  TEL./ FAX 0238733178, Adresa poștă electronică: scoalarusetu@yahoo.com, site-ul școlii
Ø  Tipul de învățământ/niveluri de învățământ/forma de învățământ : învățământ de stat, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, / învățământ cu frecvență.
Ø  Orarul școlii: 8:00-18:00 - două schimburi
Ø  Limba de predare: limba română

Liceul Tehnologic Rușețu este situat în partea centrală a comunei, deserveşte o suprafaţa de 144 km2 (comuna Ruşeţu şi localităţile vecine). Unitatea școlară oferă instruire în domeniul mecanic. Ţinând cont de faptul că este singura unitate şcolară care asigura o instruire de specialitate de nivel 4 în domeniul mecanic din zonă, ea recrutează elevi şi din localităţile limitrofe, inclusiv de pe teritoriul judeţului Brăila (localităţile Ulmu şi Jugureanu).
      Unitatea şcolară cuprinde:
-          Grupe de învăţământ preşcolar
-          Clase de învăţământ primar
-          Clase de învăţământ gimnazial
-          Clase de învățământ liceal - profil Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații
Schimbările structurale impuse de reforma învăţământului au făcut ca prin Decizia Nr. 457 / 01.08.2006 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, Şcoala Generală cu clasele I – VIII Ruşeţu să devină Școala de Arte și Meserii Rușețu. În anul 2012, devine Liceul Tehnologic „Erou Învățător Constantin Mușat” Rușețu, pentru ca din anul școlar 2013 – 2014 să poarte denumirea Liceul Tehnologic Rușețu

Prima atestare documentară a unei şcoli la Ruşeţu este semnalată în anul 1856: „Ruşeţu…are o şcoală de băieţi înfiinţată la 1856, întreţinută de stat şi frecventată de 96 elevi, şi o şcoală de fete înfiinţată la 1879 cu 41 de eleve, întreţinută de stat. Ambele şcoli au local, dotat de administaţiunea domeniului coroanei”
Cu toate acestea, profesorul Relu Stoica, în lucrarea „Istoria învăţământului buzoian” vorbeşte despre existenţa unei şcoli la Ruşeţu încă din 1838, având ca învăţător pe Ghiţă Vişan, căruia i-a urmat Niţă Constantin. Tot aici se face precizarea că în 1843, şcoala s-a desfiinţat. Probabil a fost reînfiinţată în 1856, aşa cum găsim specificat în unele documente.
Anul oficial recunoscut de înființării a școlii este 1905.
În timp şcoala din comuna Ruşeţu a evoluat, fiind mereu în pas cu nevoile culturale ale vremii. Trebuie menţionat că de la înfiinţare, numărul copiilor din comună înmulţindu-se, au funcţionat la un moment dat chiar şi trei şcoli în localitatea noastră.
Şcoala nr. 1 Ruşeţu s-a transferat în anul 1967 într-o clădire nou construită, completată în1978 cu o nouă aripă.
În curtea şcolii există un local vechi, datând din anul 1904, care a fost construit din iniţiativa şi cu sprijinul Majestăţii Sale Regele Carol I al României. Prin donarea clădirii făcută de către Majestatea Sa Regele Carol I în favoarea comunităţii din Ruşeţu, copiii satului au învăţat pe duratele ciclului gimnazial în acest edificiu.
Alcătuită dintr-un corp central desfăşurat pe două nivele (P+1) flancat la capete de două aripi de aceeaşi înălţime situate pe direcţia SE-NV, edificiul are o arhitectură impunătoare, distingându-se clar de clădirile din jur.

La nivelul elevilor, în anul şcolar 2017 – 2018, au fost înscrişi în Liceul Tehnologic Rușețu un total de 446 de copii, repartizaţi astfel:
  • Învăţământ preşcolar – 3 grupe –  79 copii
  • Învăţământ primar – 5 clase – 151 elevi
  • Învăţământ gimnazial – 6 clase – 123 elevi
  • Învățământ liceal - profil Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații – 4 clase – 93 elevi.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog